Încep înscrierile pentru programul CASA VERDE – 20.000 lei pentru persoanele fizice care doresc să își instaleze sisteme fotovoltaice

Administraţia Fondului de Mediu (AFM), a lansat noua versiune a Programului Casa Verde prin care beneficiarii, persoane fizice, vor putea să își instaleze sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în sistemul energetic naţional.

Scopul acestui program este de creștere a eficienței energetice a locuințelor, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității aerului.

În cadrul programului, se oferă până la 20.000 Ron pentru persoanele fizice care doresc să își instaleze un sistem fotovoltaic. Puterea minimă a unui sistem fotovoltaic nu poate fi sub 3 kWp.

Condițiile de eligibilitate ale aplicantului, conform ghidului publicat în monitorul oficial, sunt următoarele:

1. Este persoană fizică cu domiciliul în România;

2. Este proprietar al imobilului construcției pe care se amplasează sistemul fotovoltaic; 

3. Are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului (coproprietarii semnează pe cererea de finanțare);

4. Imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești;

5. Nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local la data înscrierii în aplicația AFM

6. Solicitantul și coproprietarii pot depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral și topografic;

7. Este permisă o singură cerere de înscriere în program la un singur instalator.

Cheltuieli eligibile:

– cheltuieli cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric)

– cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice)

– TVA aferentă cheltuielilor eligibile

Finanțarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Beneficiarul va primi bani de la furnizorul de electricitate pentru energia electrică produsă de panourile fotovoltaice și neconsumată. Prețul de vânzare al energiei este aproximativ jumătate din valoarea energiei cumpărate de la Electrica/Enel/Eon/CEZ. Astfel, pentru fiecare kWh vândut va primi 0.22 Ron sau va primi înapoi 1 kWh pentru fiecare 2-2.5 kWh injectați.

Toate documentele solicitate trebuie să fie în termen de valabilitate la data înscrierii, în original sau în copie legalizată.

Extrasele de carte funciară nu trebuie să fie mai vechi de 30 de zile la data înscrierii.

Înscrie-te pentru a primi consultanță

Introduceti codul de verificare: captcha aici:

No tags for this post.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *