Programul Servicii şi Comerţ 2019

Firmele private din România, din categoriile de microîntreprnderi și firme mici și mijlocii, vor putea primi fonduri nerambursabile de la stat de maximum 250.000 de lei (aproximativ 54.000 de euro) prin programul Comerţ.

 

Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale acestora, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.

Schema de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Prin implementarea programului în perioada 2017-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim 800 de beneficiari, din care 61 de beneficiari în anul 2019.

Prin Program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (fără TVA).  Valoarea maximă a AFN nu poate depăşi suma de 250.000 lei pentru fiecare beneficiar.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească societăţile care vor să acceseze fondurile sunt:

– sunt persoane juridice (societăţi/societăţi cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă

– sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere sau întreprinderi unice (grup de întreprinderi legate ce se comportă ca o întreprindere unică);

– au cel puţin 1 an calendaristic de la înfiinţare la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat;

– au capital social integral privat;

– societatea nu a beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani – 2016, 2017 și 2018

– nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru

– au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro, la finele anului fiscal anterior (prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans);

au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250, în anul fiscal anterior;

au sediul social, respectiv punctele de lucru/sediile secundare sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;

– nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică.

 

Beneficiarii sunt obligaţi pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu anul următor semnării contractului de finanțare- 2020, 2021, 2022, să menţină investiţia pentru care primesc AFN în cadrul Programului, să nu aplice amortizare accelerată pentru activele achiziţionate în cadrul programului, să păstreze numărul efectiv al locurilor de muncă pe perioadă nedeterminată, indiferent de norma de muncă, existente la data înscrierii în program si numărul efectiv al locurilor de muncă create prin program conform numărului şi tipului (abolvent după anul 2012/persoană defavorizată/șomer).

Vezi aici care sunt codurile CAEN eligibile în program

    Înscrie-te pentru a primi consultanță

    Introduceti codul de verificare: captcha aici:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *