PROGRAMUL START UP NATION – ROMÂNIA 2024-2025

În data de 28.02.2025 până în 05.03.2025 Ministerul Economiei a publicat în dezbatere procedura pentru programul Start-Up Nation 2024-2025, oferind o nouă șansă antreprenorilor de a accesa finanțare pentru dezvoltarea afacerilor. Programul stabilește condițiile de eligibilitate și pașii necesari pentru obținerea granturilor nerambursabile.

Etapele principale ale programului:

  1. Participarea la cursuri de antreprenoriat – 40 de ore de instruire obligatorie.
  2. Depunerea cererii de finanțare – după absolvirea cursurilor și înființarea firmei, se poate solicita grantul de 50.000 euro (250.000 lei).
  • PILONUL 1 –Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor este format din tineri sub 30 de ani, respectiv persoane cu vârsta între 18 ani și până în 30 de ani neîmpliniți, la momentul înscrierii în aplicația electronică aferentă Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024 indiferent de statutul pe piața muncii, inclusiv persoană reîntoarsă în țară, cu nivel minim de școlarizare absolvit ISCED 2(Clasificarea Internațională Standard a Educației). Vor fi finanțate 5.250 firme, inclusiv 250 locuri pentru minoritatea romă.
  • PILONUL 2 – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul-țintă, este format din persoanele fizice majore, cu nivel minim de școlarizare absolvit ISCED 2, care sunt definite după cum urmează: tineri cu vârsta de peste 30 de ani – persoană cu vârsta între 30 de ani și până în 35 de ani neîmpliniți, la momentul înscrierii în aplicația electronică aferentă Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii. Vor fi finanțate 2.500 firme (persoane între 30-35 de ani, șomeri, diaspora, mediul rural, persoane inactive, etc).

Pentru a beneficia de sprijin, societățile trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții de eligibilitate la momentul înscrierii în cadrul modulului 2 de finanțare a întreprinderilor:

  • Sunt înființate de către persoane fizice din grupul-țintă eligibil absolvente ale modulului 1 de cursuri de competențe antreprenoriale, care au fost certificate în acest sens, în calitate cumulativă de reprezentant legal,
  • Sunt înregistrate potrivit dispozițiilor Legii societăților nr. 31/1990
  • Se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004,
  • Au sediul social și punctele de lucru, respectiv locațiile de implementare, în regiunea de dezvoltare în care are domiciliul persoana fizică din grupul țintă .

Ce se poate achiziționa prin finanțare?

  • Echipamente tehnologice și active pentru locuri de joacă, săli de sport, fitness, drone etc.
  • Sisteme pentru eficiență energetică și surse regenerabile.
  • Mobilier, aparatură birotică, echipamente IT, software, site-uri de prezentare.
  • Consultanță (max. 10.000 lei), cheltuieli administrative, semnătură electronică.
  • Autoturisme (max. 50.000 lei, marcă autohtonă, fără TVA) și alte mijloace de transport.

Atentie!

  • Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a menține activitatea și ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare.

 

  • Prin Program se acordă ajutoare întreprinderilor din toate sectoarele, cu excepția celor prevăzute în  Procedura de implementare ca fiind neeligibile, dar sunt punctate suplimentar domeniile care se regăsesc în tabelul nr. 1.  Coduri CAEN

 

    Înscrie-te pentru a primi consultanță

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *