S-au publicat rezultatele preliminare pentru Start-up Nation Diaspora

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat lista aplicanților înscriși în cadrul celui de-al doilea pilon al Programului Start-up Nation, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

Clasamentul este realizat automat, de aplicația granturi.imm.gov.ro, pe baza documentelor încărcate de către aplicanți și în funcție de punctajul obținut de către aceștia și criteriile de departajare.

MAT amintește că cea de-a doua etapă de evaluare constă în analizarea informațiilor transmise de către aplicanți prin intermediul formularelor de înscriere. Astfel, în vederea admiterii cererilor de finanțare, echipa tehnică a ministerului și personalul din cadrul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului vor verifica completarea tuturor câmpurilor de către solicitanți, eligibilitatea codului CAEN Rev 2, inclusiv legăturile activelor achiziționate cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN pentru care se solicită finanțare, precum și încadrarea în categoria IMM și declarațiile asumate.

După finalizarea perioadei de analiză a dosarelor, beneficiarii vor fi notificați prin intermediul aplicației granturi.imm.gov.ro cu privire decizia de acceptare la finanțare, fie decizia privind respingerea la finanțare. În același timp, pot exista solicitări de clarificări, la care potențialii beneficiari trebuie să răspundă în timp util.

Vezi aici lista cu firmele înscrise.

    Înscrie-te pentru a primi consultanță

    Introduceti codul de verificare: captcha aici:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *